Ce alegem dintre coroanele de înveliș sau fațete și de ce? Dacă în ultimele articole am prezentat separat atât coroanele dentare, cât și fațetele, astăzi vom face o comparație între ele.
Coroanele și fațetele sunt cea mai comună lucrare protetică aleasă în rândul pacienților, dar cum stii care este tratamentul potrivit pentru tine vei afla în următorul articol.
Aceste lucrări protetice au în principal rolul de a îmbunătăți atât estetica dintelui, cât și structura acestuia. În cazul în care estetica este mai afectată se recomandă folosirea fațetelor dentare, iar pentru a restaura morfo-funcțional un dinte anterior alegerea potrivită va fi o coroană de înveliș.
În ciuda faptului că ambele constituie instrumente cosmetice ce necesită șlefuire, există caracteristici diferențiale pentru fiecare din ele:
🔹grosimea- coroanele dentare au o grosime de 2 mm, în timp ce fațetele au doar 1 mm
🔹 modul de acoperire a dintelui- coroanele de înveliș acoperă integral structura bontului dentar, fiind necesară o șlefuire mai intensă , iar fațetele acoperă doar fața vestibulară a dintelui, șlefuirea fiind minimă sau putând fi chiar evitată cu ajutorul fațetelor “no prep”
🔹coroanele se folosesc atunci când avem de aface cu un dinte mai afectat din punct de vedere structural( ciobit sever, spart, dinți ce prezintă tratamente de canal), iar fațetele se recomandă în tratarea problemelor mai superficiale ( anomalii de culoare, cioburi minore)