Tratamentul endodontic se referă la prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și vindecarea afecțiunilor datorate țesutului moale aflat în interiorul dintelui, precum și a ligamentelor de susținere situate în vârful rădăcinii. Acesta se poate realiza într-o ședință sau mai multe, în funcție de gravitatea situației. Tratamentul endodontic este format din tratament mecanic, dezinfectarea canalelor radiculare și obturație de canal.

Tratamentul de canal
Tratamentul de canal reprezintă o etapă foarte importantă atunci când dorim să păstrăm dinţii pentru o perioadă mai lungă, pe arcadă. Totodată trebuie precizat faptul că există o limită până la care trebuie să încercăm să salvam un dinte. Un dinte cu o implantare bună dar cu o leziune carioasă profundă ce a ajuns aproape de nerv poate fi tratat corespunzător prin tratament endodontic şi salvat de extracţie.
Scopul tratamentului de canal are în vedere îndepărtarea în totalitate a conţinutului organic din canale şi prepararea unei forme perfecte care să permită obturarea completă şi corectă a acestora. Canalele sunt atent lucrate și pregătite atât cu ace manuale cât şi rotative şi atent dezinfectate.