Ce este abcesul dentar?

Cel mai probabil fiecare dintre noi a experimentat cel puțin o dată în viață un abces dentar, dar ce este cu adevărat acesta și cum poate fi tratat? Află de mai jos!

Abcesul dentar poate apărea atât la rădăcina dintelui, cât și lângă acesta și se prezintă sub forma unei pungi pline cu puroi. Este însoțit de cele mai multe ori și de o durere de intensitate fluctuantă. Mai rar, se pot asocia și alte simptome precum: febră, halenă, dificultate masticatorie, sensibilitate termică crescută.

Dacă nu se intervine cu tratament, abcesul poate evolua și migra către maxilar, gât, cap și creier și poate cauza probleme mult mai grave de sănătate precum:
🔹chistul dentar
🔹endocardita
🔹osteomielita
🔹septicemie
🔹angina Ludwig

Există 3 tipuri de abcese dentare, clasificate după locul apariției:
🔹 abces gingival
🔹abces periapical (tumefacția apare în zona imediat învecinată vârfului rădăcinii dentare)
🔹abces parodontal (calea de intrare a bacteriei este prin țesuturile parodontale, producând infecția ce se poate răspândi chiar și în țesuturile moi și osoase din jurul dintelui)

Tratamentul pentru acest tip de problemă poate fi stabilit doar de doctorul stomatolog cu un consult în prealabil. Drenajul pungii cu infecție trebuie efectuat cât mai rapid, urmând ca restul pașilor tratamentului să fie stabiliți de medic.